1. INTRO:
“Oare va fi vreodata bine in Romania ? Vom fi si noi o societate normala ? Daca da, cand ?” ne intrebam de multe ori dupa ce constatam a nu stiu cata oara cat de grele sunt vremurile si ca la atatia ani de la “Revolutie” inca nu se vede o schimbare in bine.
Dar de fiecare data uitam ca suntem in fapt rodul a 50 de ani de regim comunist in care o societate moderna si normala la acea vreme a fost desfiintata, transformata la nivelul psihologic cel mai adanc, implementandu-se cu un real succes o noua mentalitate si noi reflexe prin care masele erau mai usor de controlat.
Promovarea non-valorilor in pozitii cheie, starpirea elitelor, intretinerea suspiciunii si neincrederii cronice in celalalt, mentinerea noastra la un nivel de subzistenta pentru a ne impiedica sa avem alte preocupari “periculoase”, uniformizarea societatii facuta in acest interval sunt caracteristici care nu pot fi desfiintate peste noapte. Nu ne permit acest lucru limitele biologice si psihologice ale fiintei umane.
Cat timp dureaza formarea reflexului pavlovian la un caine ? In cat timp dispare daca antrenamentul a fost de scurta durata ? Dar daca a fost de lunga durata ? Medicii si biologii sunt mai in masura sa raspunda. In ce ne priveste, evolutia lasata la pasul ei molcom ar putea sa ceara societatii romanesti pentru a reveni la normal, cel putin tot atatia ani cat a durat si formarea reflexelor si mentalitatii actuale. Este cifra de 50 de ani suficienta ?
Dar iata un alt set de intrebari care sunt din punctul nostru de vedere mai interesante: Se poate construi o noua societate cu noi ? Facem noi parte dintre cei care ar trai perfect adaptati in acea societate la care ne referim de la “Revolutie” incoace cand pomenim despre revenirea la normal a Romaniei ? Vom sti noi sa recunoastem societatea romaneasca normala ?
Psihologul nostru de servici, responsabil cu integrarea va incerca in urmatoarele episoade sa identifice principalele probleme intampinate in revenirea la “normal” si cateva cai de accelerare a evolutiei. Pentru usurinta lecturii, episoadele vor fi adaugate tot in cuprinsul acestui articol.
===
2. ISTORIA SE REPETA:
Prin cartile de istorie ni s-a explicat ca poporul Roman, de veacuri a pus mana pe furci, topoare si ce mai avea prin ograda pentru a-si apara pamantul si valorile seculare in fata cotropitorilor.
Tot la istorie, desi inca nu in imagini suficient de explicite pentru adevarata grozavie a faptelor petrecute, ni se spune despre taranii romani care au opus o rezistenta indarjita la colectivizare. Acelasi este cazul si cu desproprietarirea fostilor industriasi, mosieri, asa-numitilor chiaburi, etc.
Schimbarea, care in multe cazuri s-a facut prin crime ‘in numele noii oranduiri’, a fost dureroasa si brutala, dar masinaria comunista bine pusa la punct a reusit pana la urma sa distruga o intreaga mentalitate europeana si gandire moderna pentru vremea respectiva, transformandu-le intr-o mare de suspiciune fata de semeni, teama de ziua de maine si drept cultura a reusitei a impus “descurcarea prin orice mijloace”.
Aspectul care ne intereseaza aici este rezistenta indarjita la schimbare pe care au opus-o membrii societatii din acele vremuri. De la incercarea de aparare cu furci si topoare, pana la inarmarea si refugierea in munti in asteptarea americanilor, toti cei care au putut, s-au opus rasturnarii sistemului de valori in care s-au nascut si au crescut.
Cand este amenintat acest sistem, reactia de opozitie a individului devine organica, luand forme dure, vehemente in primul rand pentru ca psihicul uman, mai ales dupa o anumita varsta, suporta cu greu schimbarea tuturor regulilor vietii de zi cu zi.
In anii ce au urmat instaurarii comunismului s-au nascut multe generatii care au crescut exclusiv in noile valori aduse de la rasarit. In tot acest interval au trecut in nefiinta multi dintre cei educati in perioada de dinainte de comunism. Legaturile cu trecutul s-au imputinat si infatisarea societatii romanesti s-a schimbat.
Totul pana la ‘revolutia’ din 1989 cand valorile societatii romanesti au inceput sa se schimbe din nou. In conditiile acestea, nu este normal ca persoanele care au crescut in spiritul valorilor comuniste sa incerce sa opreasca schimbarea aproape brutala pe care reintegrarea in Europa ne-o cere ?
Nu cumva toti cei care si-au insusit regulile jocului in privinta reusitei in perioada comunista sunt acum pusi in fata unui adevar crunt si anume acela ca au trait degeaba ? Ca valorile de care sunt legati organic (fara vina lor) sunt detestate si nedorite de noua societate ?
Si chiar mai mult: ca li se interzice sa mai pastreze aceste valori, intocmai cum romanii de dinainte de cel de al doi-lea Razboi Mondial au fost fortati odata cu instaurarea comunismului sa renunte la valorile lor ?
Care este reactia fireasca in aceasta situatie ? Evident incercarea disperata de aparare a valorilor prin toate mijloacele. Incercarea de pastrare a privilegiilor si pozitiilor ‘respectabile’ dobandite. Incetinirea schimbarii. Opozitia la tot ce inseamna nou.
Si iata cum istoria se repeta datorita unor mecanisme firesti si foarte puternice de aparare psihologica a individului, mecanisme pe care mama natura le-a creat si pe care ni le-a dat la pachet in cadrul instinctului de conservare.
===
